În tot acest periplu profesional m-am străduit să fiu un terapeut ce urmează stilul de viață pe care îl recomandă paciențiilor săi. Deoarece oamenii ce învață, învață din imitarea unui model ce funcționează pe post de prototip, nu din recomandări ori impuneri de autoritate.
Un considerent personal este că: asemeni științelor medicale, domeniul recuperării și al îmbunătățirii calităților motrice evoluează exponențial, în tandem cu progresul tehnicii, iar informarea neîncetată, cu o "minte deschisă" și lipsită de preconcepții auto-limitative, este imperios necesară în aceste segmente profesionale. Descoperirile relevante în acest domeniu sunt publicate și dezbătute frecvent, iar un terapeut responsabil are datoria să se străduiască să înmagazineze cunoștiințe noi, ce pot face diferența în progresul și calitatea vieții paciențiilor săi.
Deficite cu care eu însumi m-am confruntat adesea și pe care l-am semnalat în cadrul instituțiilor medicale de stat ori private din România, sunt: lipsa empatiei și a capacității de comunicare, lipsa răbdării și refuzul adaptării tehnicilor conform nevoilor fiecărui pacient în parte și auto-îndoctrinarea specialiștilor din domeniu asupra propriilor convingeri învechite. Aceste aspecte negative scad nespus din calitatea tratamentului primit de către pacienți, iar eu mă angajez asumat, că nu vor putea fi folosite în mod valid, la descrierea mea profesională.